La 1 Martie sărbătorim Mărțișorul. Îl sărbătoresc și eu prin două poezii scrise de mine în 2012, respectiv 2018. Cea scrisă la 1 Martie 2012 se numește exact așa "Luna lui Mărțișor", iar cealaltă e dedicată special mamei scrisă în Iulie 2018 și are titlul "Grija unei mame".
Luna lui Mărțișor
Așteptam din nou să vină
Această a treia lună din an
Și, iată, că apare și sper să țină
O zi cât o lună din fiecare an.
Un cadou legat de un șnur
Doamnele, domnișoarele primesc
De la persoane dragi din jur
Pe care le respectă c-un gest firesc.
Puritatea și tot ce-i seamănă
Se completează, uneori, perfect
Cu nuanța ei, acum, geamănă:
Semnificația sentimentului imperfect.
Două culori formează o brățară
Purtată la mâna fetelor,
O dată-n an ca prima oară,
Dată din partea voastră, domnilor.
Grija unei mame
Rătăcim în căi greșite,
Mergem pe drumuri bătătorite
În loc să creem unul nou.
Vorbim, dar cuvintele n-au ecou,
Plângem când nimeni nu vede,
Ne e greu și cine ne crede?
Trece o zi, trec două,
Începem una nouă
Ce seamănă cu celelalte.
Vânăm cuvinte fără fapte,
Alegem cu mintea,
Mai puțin cu inima.
Altuia încrederea i-am rănit
Când am mințit.
Uităm ce ne-a învățat ea,
Respectul, iubirea, bunătatea.
Din întreaga lume-i singura
Căreia chiar îi pasă
De avem o zi frumoasă.
Ne-a purtat în pântece,
Înțelegea niște scâncete
Ca pe dorințe, rugăminți,
Țipa când nu eram cuminți.
Oricât de rea e societatea
Ne veghează mereu ea,
Citește dincolo de zâmbete amare,
Oferă necondiționat îndrumare,
Cu nimeni n-are seamăn,
Vorbele-i sunt cântec de leagăn.
Să zicem ‚nu’ tentațiilor trecătoare,
Oamenilor cu fețe înșelătoare,
Multe să refuzăm în lumea asta mare,
Însă nicicând grija unei mame.