Crăciun 2017

Deși la începutul lunii decembrie se anunțau ninsori de Crăciun, când m-am trezit azi-dimineață am crezut că am nimerit în mijlocul primăverii. Numai data din calendar și decorațiunile din oraș îmi arătau că e, totuși, Crăciunul. Ar fi fost frumos să ningă măcar puțin, să simt și eu că e iarnă!  

Crăciun Fericit și să vină Anul Nou cu vești bune! 

Joacă hora tot românul

 La începutul anului ce vine, 2018, se împlinesc 4 ani de când am compus acest text. Îl dedic tuturor românilor atât din țară, cât și de peste hotare. 

  

  

 Joacă hora tot românul 

  

 Haide hai cu toți să ne-adunăm, 

 Într-un cerc ne prindem ca frații, 

 Ne simțim bine așa ca nimeni alții, 

 Horă unică românească noi jucăm. 

   

 În orice colț al țării-n care trăim, 

 Chiar și mai departe, peste hotare, 

 Avem un obicei, din veacuri nu dispare, 

 E veselia, e folclorul pe care-l moștenim! 

   

 Că suntem copii ori oameni în toată firea, 

 Ne luăm de mână unul câte unul, 

 Așa-ntotdeauna joacă hora tot românul, 

 Păstrăm hora și cântul drag... moștenirea! 

25 Ianuarie 2014

Andrei și Andreea

Azi, de ziua Sfântului Andrei, am făcut un text nou-nouț pe care îl dedic tuturor sărbătoriților!  

La mulți ani! 

 Andrei și Andreea  

30 e ziua lor și de aceea 

Unui Andrei și unei Andreea 

„La Mulți Ani” eu le urez, 

Versuri cu dedicație creez. 

Acum la final de toamnă, 

Sărbătoarea asta mă îndeamnă 

Să fac un simplu dar

După cum urmează, așadar: 

Să primești cadouri câte vrei 

De numele tău este Andrei! 

Dedicații multe tu vei avea 

Pentru numele ce-l porți, Andreea! 

  

Ziua onomastică vă poartă noroc, 

N-aveți motiv să vă enervați deloc. 

Veșnic tineri și frumușei 

Sunteți voi, Andreea, Andrei! 

  

  


  

Scenariu de film

Un vis al meu e să îmi văd o poveste transformată într-un film. Acum mai mulți ani mi-am încercat norocul cu un concurs trimițând povești pentru un serial românesc. Au trecut aproape 7 ani de atunci și azi am încercat din nou. Povestea se numește "Orologiul", iar pentru că site-ul este unul străin, am trimis varianta tradusă în engleză, dar cu titlu italienesc "Orologio".  Și m-am înscris și la un concurs de scenarii de film cu varianta întreagă pe care o puteți vedea dacă accesați link-ul de mai jos. 
  
Varianta întreagă a poveștii în română și engleză se găsește aici
https://www.wattpad.com/story/113313635-orologiul

Altă șansă

După ce acum 2 ani și jumătate mi-am încercat norocul cu Editura Digitală și am publicat câteva cărți, azi când colaborarea s-a încheiat, merg mai departe și încerc cu altă editură (de asemenea virtuală), însă de data aceasta din străinătate, Mondial Books.  
  
Am trimis un fragment din această carte - Red Rose by Ana Belle - care inițial a fost o poveste scrisă în primăvara anului 2009 și continuată după 6 ani și jumătate și care a apărut în 2016. (vezi  link: https://www.bol.com/nl/p/red-rose/9200000054681327/?country=BE). Sper să placă și acestei edituri și să ajungă la cei care iubesc să citească.  
  
Lucrurile bune se obţin cu răbdare.

Peisaje de Noiembrie

La final de toamnă m-am gândit să realizez imaginile de mai sus pentru a marca acest frumos anotimp, unul dintre favoritele mele! Sper să vă placă. Voi reveni cu imagini de iarnă pe care le voi posta atât aici, cât și pe pagina de Facebook, Peisaje/Foto. 

De ziua ta, Mihai și Gabi!

Acum doi ani am compus acest text special pentru cei care poartă numele de Gabriela și Mihai, și derivatele lor! La mulți ani! 

  

  

 Gabriela și Mihai 

Tot omul astăzi știe ce zi e 

 Și cine-n locul lor vrea să fie, 

 Își imaginează: „Azi de erai 

 Botezat „Gabriela și Mihai” 

 Mai mult ca sigur sarbatoreai!" 

 Dar cum din păcate nu ești, 

 Desigur alt fel te numești, 

 Altora toate cele bune le dorești. 

 Cu ocazia Zilei acestor Sfinți, 

 Cele mai frumoase dorinți, 

 Oamenilor dragi și celor cuminți: 

 Mihaelei și lui Gabi, cu stil 

 Unul e numele de la Mihail, 

 Altul e urmașul lui Gavril, 

 La mulți ani de ziua numelui, 

 Că altul ca tine sigur nu-i, 

 Zic de bine că am cui 

 Te celebrez, tu bucură-te numai 

 De numele pe care îl ai, 

 Gabriela și Mihai. 

8 Noiembrie 2015

Obsesia mea (ești tu)

Povestea din spatele textului: băiatul de care te-ai îndrăgostit iremediabil și pe care nu l-ai cunoscut niciodată, nici virtual, nici în realitate. O simplă imagine a sa ți s-a întipărit în minte și a devenit obsesie. Genul acela de iubire de care nici măcar prietenul tău nu trebuie să știe. Sufletul unei femei e un cufăr plin de mistere. Da, se poate! Să fii cu cineva fizic, și cu gândul la altcineva, alt băiat. Numai că nu toți recunosc asta. Eu recunosc. Și nu-i prima oară când se întâmplă, pentru că mereu cred că merit mai mult, mai bine. Ce rost are să fii cu cineva numai de ochii lumii, dar sufletul să îți fie pustiu... Fără cel care ți-a devenit obsesie. Dar pentru că trăim într-o societate în care ți-e greu să visezi și să fii înțeleasă, trebuie să accepți pe oricine. Să taci ținând totul ascuns și lăsând focul acela să piară. 

Foi arămii

Toamna își așterne nuanțele-ntr-un târziu 

Cu harul neschimbat deloc de vremuri... 

Privești și simți răcoarea vântului și tremuri, 

Te plimbi cuprins de peisajul ușor ruginiu. 

   

Foi arămii se desprind mișcându-se necontrolat 

Prin aer, de sus în jos, pierdute pe străzi cenușii... 

Te grăbești la destinație și începutul ploii 

Ai prins iarăși fără umbrela ce acasă ai lăsat. 

   

În curând ai să ajungi undeva de ploaie ferit 

Sub un acoperiș ce-ți va fi peste noapte adăpost, 

Te vei simți confortabil de parcă acasă ai fost, 

Îți iei rămas-bun și la drum ești pornit... 

  

Foi arămii, Septembrie 2013.

Acesta e un text pe care l-am scris acum patru ani și care, zic eu, se potrivește imaginilor pe care le-am imortalizat eu astăzi, într-o zi de toamnă însorită, o zi aniversară a bunicului meu ce a împlinit vârsta de 85 de ani și căruia i-am urat "La mulți ani!" 

    

    

  

Roza linda

Azi e ziua mamei mele, implineste frumoasa varsta de 58 de ani. I-am luat cadou acest trandafir roz in semn de multumire pentru tot ce ne-a daruit. Nu-i mult, dar e ceea ce eu consider un dar important, acesta alaturi de urarea de "La Multi Ani!" 🌸

A inceput scoala!

Azi e prima zi de scoala si mi-am adus aminte de cum erau regulile impuse elevilor la inceputul anului scolar pe vremea mea, desi nu au trecut extrem de multi ani de atunci, numai 17. (Parca a fost ieri).
Incepeam clasa a VII-a in toamna lui 2000 cand implineam 13 ani.

Iata cum erau regulile pe vremea aceea (nimic despre telefoane mobile, sunat in timpul orei, interzicerea fumatului):

1. Un elev trebuie sa aiba imbracamintea ingrijita.

2. Elevul nu trebuie sa vorbeasca urat.

3. Elevul de serviciu trebuie sa faca curatenie in clasa si sa deschida ferestrele.

4. Elevul nu trebuie sa arunce ambalajul sau altceva pe jos, ci sa il puna in cosul de gunoi.

5. Atunci cand se suna de intrare, elevul trebuie sa intre in clasa si sa stea in banca lui.

6. Atunci cand un profesor vorbeste, elevul nu trebuie sa vorbeasca in acelasi timp cu profesorul.

7. Elevul trebuie sa se spele pe fata, pe maini inainte de a veni la scoala.

8. Elevul trebuie sa aibe unghiile taiate si trebuie sa aibe si o batista la el.

9. Elevul nu trebuie sa spuna ca a uitat caietul acasa de fiecare cand este intrebat, pentru ca asta inseamna ca nu si-a facut tema sau ca nu vrea sa-si aduca caietul la scoala.

10. Elevul trebuie sa-si faca temele si sa fie atent la ceea ce spune profesorul in clasa si aibe un motiv intemeiat ca sa se invoiasca de la ore.

Si inca ceva ce acum mi se pare esential si ar trebui urmat de noi toti, nu numai de elevi.

1. Daca in timpul liber ne intalnim cu dascalii sau cu parintii trebuie sa ii salutam in semn de respect pentru dansii.

2. De cate ori cerem ceva de la o persoana trebuie sa ii spunem "multumesc", iar persoana trebuie sa ne raspunda "cu placere".

3. Daca cerem ceva trebuie sa spunem mai intai "te rog".

4. Tot timpul trebuie sa ne respectam parintii care ne-au crescut, ne hranesc si ne daruiesc dragostea lor, dar trebuie sa respectam si dascalii care au rabdare cu noi, ne atentioneaza cand e nevoie si ne predau lectiile.

5. Si in timpul liber trebuie sa fim punctuali.

E toamna!

Toamna e unul dintre anotimpurile mele favorite datorita vremii si, bineinteles, a peisajelor. De aceea, am iesit in oras sa surprind cateva imagini asa cum am stiut eu mai bine. Am tinut sa vi le arat aici si va doresc sa aveti un inceput de toamna frumos.

Nu renunt la visul meu

In acest an s-au implinit 10 ani de cand am scris aceasta poveste cu titlu puternic. Aveam 19 ani si cateva luni si dorinta de a scrie o poveste diferita de ce scrisesem pana atunci, ceva ce mi-a intrat la suflet si a ramas asa pana in prezent.
Nu renunt la visul meu e o poveste draga mie care a fost scrisa in perioada 26 ianuarie - 15 martie 2007. Povestea este inspirata din viata unei cantarete si din viata autoarei si pe care v-o arat aici in intregime.

 L-a vazut intr-o seara de vara. Era atat de impresionata de felul in care dansa. Il tot privea... Se indragostise pentru prima oara de cineva, dar era timida. Nu avea curajul sa-i spuna ce simte pentru el si era atat de tanara... Avea aproape 16 ani. Intr-o zi, s-a hotarat sa mearga la el. Nu a mers prea departe si s-a oprit. Baiatul plecase. Ea ar fi vrut sa vorbeasca cu el, dar era tarziu... A mai trecut o zi. In drumul ei spre scoala, l-a vazut din nou. Cobora din autobuz impreuna cu cativa prieteni. Fata a mers din nou la el. De data aceasta, nu s-a mai oprit. A incercat sa-l intrebe ;ce mai faci?, dar el nici nu se uita la ea. Andreea (~numele ei) se intreba de ce se poarta asa. A intrat in clasa. Pofesoara a prezentat-o celorlalti elevi. Era o eleva noua la acea scoala. Toti se uitau ciudat la ea. S-a asezat intr-o banca din mijloc. Dupa terminarea orei, s-a uitat in jurul ei si... hmmm baiatul de care ii placea era in clasa ei. Inainte sa plece din clasa, l-a intrebat: Tu esti cel care dansa asta-vara la plaja? El i-a spus: Da. De ce? Andreea s-a uitat in ochii lui si nu a mai zis nimic. Ajunsa in holul scolii, o fata a intrebat-o daca il cunoaste pe acel baiat, la care ea i-a spus ca il vazuse asta-vara. Dupa cateva minute, pauza s-a terminat. Au urmat alte ore. Dupa terminarea orelor, a plecat la internatul pe care nu il suporta deloc. A ajuns in camera si dupa cateva minute si-a dat seama ca lipseste ceva. A inceput sa caute si dupa catva timp a gasit. Fetele radeau de ea (...) A trecut o saptamana si s-a hotarat sa plece de acolo. Au venit parintii ei si au ajutat-o. Era fericita. In sfarsit, a scapat de atmosfera pe care o creau fetele si de internatul acela parca uitat de lume. A sosit acasa si in acea seara a aflat, in timp ce se uita la televizor, ca se organizeaza o preselectie pentru dansatori. I-a spus mamei ei, dar aceasta nu a fost de acord la inceput, insa mai tarziu Andreea a convins-o si s-a razgandit. Isi exersa in fiecare zi miscarile in fata unei oglinzi prea mici. La scoala, toti copiii radeau de ea. O descurajau de cate ori puteau, dar a venit si ziua cea mare in care ea le-a demonstrat ca nu au dreptate si ca ea nu va renunta niciodata la visul ei. A mers la preselectie. A dat tot ce a putut, insa juriul nu a fost impresionat. Ea a inceput sa planga. Mama i-a spus ca are timp sa faca ce isi doreste si ca va incerca din nou peste cativa ani. Andreea i-a zis ca nu vrea sa incerce peste cativa ani, ce poate incerca acum. Au urmat si alte preselectii. Dupa o vreme, a fost descoperita de un coregraf care vroia sa o ajute. Parintii ei insa nu aveau destui bani, ca sa-i plateasca orele de dans si au refuzat oferta. Copila plangea de ori se gandea la acest lucru, uneori era cat pe ce sa renunte la dorinta de a fi cineva, tocmai din cauza lipsei banilor. Era o fata care nu prea avea prieteni. Nici la scoala nu se prea intelegea cu colegii. Singura care o intelegea era colega de banca, care ii era ca o sora, dar nici aceasta nu era apropiata de ceilalti. Profesorii le apreciau mai mult pe ele, decat pe ceilalti, pentru ca inspirau incredere, pentru ca erau asa cum putini oameni pot fi. Mama ei venea numai noaptea acasa si nu avea prea multa grija de ea, iar tatal ei nu avea pic de respect fata de ea, o batea. De cele mai multe ori - fara motive. A incercat sa-i spuna mamei prin ce trece, dar ea nu vroia s-o asculte. Timpul a trecut si nimic nu s-a schimbat... Intr-o zi, a vrut sa plece de acasa, dar a prins-o tatal ei. S-a purtat cu ea asa cum se purta de obicei. S-a inchis in camera ei si nu a mai vrut sa vorbeasca cu nimeni. La scoala, colega ei de banca aflase numarul de telefon al baiatului de care ii placea. Dupa ce a plecat de la scoala, a incercat sa-l sune, dar nu a raspuns. L-a sunat mai tarziu, dar nu a raspuns el, ci mama lui. I-a spus ca nu e acasa si a vrut sa stie cine il cauta. Fata incerca sa ocoleasca intrebarea, dar nu a reusit si a aflat de la mama lui ca are prietena. Andreea n-a mai spus nimic si a inchis telefonul. Peste cateva zile, parintii i-au dat o veste buna. Aveau banii necesari pentru a-i plati lectiile de dans. Pentru prima data dupa mult timp, era fericita. I-a spus colegei vestea. Ceilalti erau invidiosi, o jigneau. Ei bine, a fost primul pas spre implinirea visului ei. Mergea in fiecare zi cu metroul de acasa pana la scoala de dans. Drumul era lung si obositor. Uneori, lipsea de la scoala pentru lectiile de dans. Incet-incet, familia ei a ramas fara bani si era nevoita sa renunte. Chiar mama ei i-a zis sa renunte, dar fata nu o asculta. Certurile au continuat. Era din ce in ce mai rau... pana cand mama ei s-a hotarat sa-i zica: Ori faci ce spun, ori pleci de acasa!la care fata a raspuns: Daca fac ce spui, inseamna ca trebuie sa fac ce fac toti... sa renunt la visul meu. Nu mai sunt un copil, nu mai ascult de tine, asa ca plec. A plecat doar cu un bagaj, fara bani, era singura... A renuntat la scoala, si-a luat ramas-bun de la colegii ei, dar nu si de la baiatul de care se indragostise intr-o seara de vara. Cei doi au stabilit o intalnire, care s-a dovedit a fi singura. Fata a incercat sa ia legatura cu el, dar el nu ii raspundea la telefon. Dar ea tot insista. El, vazand ca nu este lasat in pace, a sunat-o intr-o seara si a convins-o sa renunte. De atunci ea nu l-a mai sunat. Au urmat si alte intalniri, dar nici unul din baieti nu era asa cum isi dorea. Nici cel care i-a daruit flori, dovada fiind faptul ca dupa o luna, chiar in ziua in care implinea 17 ani, s-au despartit. Muncea pe unde putea, avea un salariu mic si mergea in continuare la scoala de dans cu acelasi metrou. Peste cativa ani, a aparut intr-o emisiune in care dansa alaturi de cateva fete. Si-a schimbat felul de a se imbraca, chiar si coafura. Avea parul scurt acum. Avea mai multi bani, era departe de casa. Noaptea, cateodata, nu putea dormi. Se gandea la cei de acasa pe care ii vizita din cand in cand, dar nu ramanea mai mult de doua zile acolo, langa cei dragi. Era mereu pe drumuri. Sustinea spectacole alaturi de colegii de trupa pe scene mai putin importante. Desi gresea, lumea o aplauda. Avea atata energie, punea suflet in tot ceea ce facea pe scena si la repetitii. Pentru ea nu conta faptul ca e greu sa dansezi asa cum trebuie. La un moment dat, la inceputul anilor '90 o vedeta pop de culoare a descoperit-o si asa a aparut intr-un videoclip de-al ei. Lumea a inceput sa auda de ea. Ofertele nu au intarziat sa apara. A jucat in cateva filme avand roluri mai putin importante. Numai unul din acele filme au facut-o celebra. A avut rolul principal. In film era vorba de viata unei cantarete de origine latina care din nefericire, murise. Povestea personajului seamana oarecum cu ce s-a intamplat in viata ei, in sensul ca avea aceeasi dorinta de a reusi in viata, de a fi artist. Personajul canta intr-o formatie, care la un moment dat a avut nevoie de un chitarist talentat. A venit in casa familiei ei un baiat dragut, brunet, cu parul lung. Se pare ca el a fost ales in trupa. Mergeau impreuna in turnee cu autobuzul. Peste putin timp, cantareata si-a dat seama ca are sentimente pentru el. La un concert in aer liber, multimea era destul de nerabdatoare. Exista pericolul de a se distruge scena, din cauza publicului. Artista a inceput sa cante, iar publicul se linistise. Tatal ei era nemultumit de vestimentatia ei, pentru ca i se parea ca se imbraca sumar. Purta 1 bustier, pentru ca asa vazuse la celelalte cantarete. Ea si chitaristul ar fi vrut sa faca marele pas, adica sa se casatoreasca, dar parintii ei nu au fost de acord. Ea nu i-a ascultat si a plecat la el si i-a zis ca vrea sa se casatoreasca cu el, lucru care s-a si intamplat. Parintii au aflat dupa ce s-au casatorit chiar de la ei. Era prea tarziu, parintii nu mai aveau cum sa-i opreasca. Intr-o seara, a avut loc un mare concert. Andreea trebuia sa imbrace un costum violet. Ea nu canta, pentru ca trebuia sa fie auzita vocea originala. Tatal artistei care a murit a privit-o atent si a zis ca va ajunge o mare artista. Personajul si-a infiintat o casa de moda. Totul era perfect - avea o cariera muzicala frumoasa, un sot care o iubea si casa ei de moda. Din pacate, totul avea sa se termine, pentru ca cineva a ucis-o. La aflarea vestii, toti erau distrusi. Nu intelegeau cum s-a intamplat asa ceva. Dupa ce s-au terminat filmarile, Andreea s-a intors acasa, la parintii ei. Parintii au primit-o cu bucurie. Andreea le-a spus ca urmeaza sa inregistreze primul ei album. Albumul purta numele metroului cu care mergea la scoala de dans. La album a colaborat cu cateva vedete. Stilul melodiilor semana putin cu stilul latino. La sfarsitul anilor '90 a fost lansat albumul. La lansare au venit, in afara de familia ei, colega si spre marea ei uimire - baiatul cu care se intalnise pe vremea cand era eleva la liceu. Dupa ce a cantat cateva melodii si dupa ce a impartit autografe celor de acolo, Andreea a intrebat-o pe colega de ce a venit baiatul. Colega i-a zis ca a vrut sa vina, dupa ce a vazut filmul si primul ei videoclip. Andreei nu ii venea sa creada, pentru ca in urma cu 10 ani, i-a spus sa-l lase in pace si ca nu vrea sa mai stie nimic de ea. Cand Andreea se pregatea de plecare, baiatul i-a cerut un autograf. Andreea s-a intors, s-a uitat la el si i-a spus zambind: Este interesant felul in care se pot schimba oamenii, nu? El i-a zis: Nu stiu despre ce vorbesti! Andreea: Stii foarte bine despre ce vorbesc! I-a dat autograful si a plecat, dar nu a reusit sa mearga prea mult, pentru ca a fost oprita de acelasi baiat, care i-a spus: Sa zicem ca ai dreptate! Poate m-am schimbat! Tu te-ai schimbat?, iar ea i-a raspuns: Nu m-am schimbat. Cei doi au mers acasa. Dupa ce au ajuns la destinatie, el a intrebat-o daca are planuri pentru acea seara; ea i-a spus ca are; el a intrebat-o: Dar maine seara? Fata a ras si a spus: Vrei sa ma inviti in oras. El: Da. E ceva rau in asta? Andreea: Nu, dar e interesant si tu stii de ce. Maine nu am nici un plan, dar ma mai gandesc la ce raspuns sa-ti dau.; El: Bine. Te sun maine; Andreea: De unde stii numarul meu? El: Mi l-a spus colega ta. Dupa aceea, el a plecat. Mama Andreei era deja acasa cand a ajuns ea acolo si i-a spus ca e mandra de ea si ca ii pare rau ca s-a suparat pe ea atunci cand au ramas fara bani si nu puteau sa-i plateasca lectiile de dans. In acea seara au venit apropiatii familiei la ei acasa si au petrecut un timp. Vizitatorii au plecat, luminile s-au stins, Andreea si familia ei s-au odihnit dupa o zi lunga si obositoare. Dupa rasaritul de soare, si dupa primul Buna dimineata pe care si l-au adresat dupa atatia ani, Andreea a plecat sa alerge in parc. In drumul ei spre parc, s-a oprit in fata scolii unde invatase timp de 8 ani. Copacul de langa sala de sport disparuse, in curte nu era nimeni. Totul era trist... Si-a continuat drumul, dar incepuse sa ploua si s-a intors acasa. A deschis usa casei si peste putin timp a sunat telefonul din camera ei; a raspuns, dar era tarziu. Cel care a sunat inchisese telefonul. Mama a intrebat-o cine era?, iar ea a spus ca nu stie. Andreea s-a indreptat spre fereastra. Privea lumea de afara. Aceeasi viata. Nimic nu s-a schimbat. Oameni tristi care fac aproape acelasi lucru in fiecare zi - merg la serviciu si sunt nemultumiti de salarii. Vor sa plece in strainatate, dar si acolo viata e grea. Se opreste in dreptul ferestrei un copil care zambeste. Mama lui il cauta si in sfarsit il gaseste. L-a luat si a plecat. Ii spunea ca era ingrijorata si ca il cautase in tot orasul. A sunat din nou telefonul. Andreea l-a luat de pe masa si a raspuns. Era baiatul cu care urma sa se intalneasca in seara acelei zile. I-a spus sa deschida fereastra. Andreea a intrebat: De ce?. El i-a zis acelasi lucru. Pana la urma a deschis-o. Ploaia nu se oprise. El era in masina in fata casei ei si i-a spus ca nu stia ca va veni acasa la ea. El a intrebat-o daca poate veni in casa si ea a spus ca poate veni. Andreea a coborat scarile si i-a deschis usa. Baiatul a imbratisat-o. Mama i-a vazut si Andreea i-a facut cunostinta cu acel baiat. Numele lui era Eduard si avea 28 de ani. In timp ce Eduard se uita intr-o revista in sufragerie, Andreea i-a spus mamei ca s-a indragostit de el la 16 ani (el avand atunci 17 ani)intr-o seara de vara, iar in toamna aceluiasi an, a aflat ca vor fi colegi de clasa. Cand a plecat de acasa, a stabilit o intalnire cu el, dar dupa aceea, cand ea incerca sa ia legatura cu el, el nu raspundea la telefon. Chiar daca el nu dadea nici un semn, ea il tot suna pana in momentul in care a sunat-o si i-a dat de inteles ca trebuie sa-l lase in pace, ca nu are nici un rost sa continue si sa nu se mai gandeasca... ca intre ei ar putea fi ceva vreodata. Mama era mirata, pentru ca desi el atunci a spus acele cuvinte, acum, dupa atatia ani, vine la ea acasa. Andreea a plecat in sufragerie. Nu vroia sa-l lase prea mult timp singur pe Eduard. El s-a ridicat, a pus revista la locul ei si a spus ca trebuie sa plece. A deschis usa si a plecat. Andreea a ramas nemiscata cateva secunde. Mama a intrebat-o ce s-a intamplat. Ea i-a spus ca a plecat si nici macar nu si-a luat la revedere. Nu mai intelegea nimic. Istoria avea sa se repete. Ea il suna, el nu raspundea. Doar ca de data aceasta el nu i-a mai spus sa-l lase in pace. Andreea nu putea pierde timpul cu astfel de intamplari. Avea de respectat un contract! In urmatoarea saptamana, a mai filmat un videoclip. Filmarile au durat doua zile. Videoclipul a fost filmat intr-un studio ce trebuia sa semene cu un club. Se pare ca si melodia pentru care a fost filmat videoclipul a avut succes, la fel ca prima. In fiecare zi era invitata la emisiuni, facea repetitii alaturi de dansatorii si formatia ei. Dupa o jumatate de an, oboseala si-a spus cuvantul si a luat o pauza de aproape un an - timp in care a calatorit in cateva tari. Isi dorea sa cunoasca cat mai multi oameni, sa viziteze cat mai multe locuri... Dupa aceasta calatorie, s-a intors acasa cu cateva lucruri cumparate pentru ea si pentru familia ei. Eduard se despartise de prietena cu cateva zile inainte ca Andreea sa se intoarca acasa. Andreea nu a mai cunoscut un baiat de mult timp. Nu ii permitea timpul. Cum ei nu ii placea sa stea degeaba, a intrat din nou in studio pentru a scrie versuri si pentru a inregistra melodii. Bineinteles, nu putea face totul de una singura. Au ajutat-o cateva vedete deja foarte cunoscute. Ii placea sa colaboreze cu cei mai buni compozitori si cantareti. La una dintre repetitii, cativa dansatori s-au accidentat. Au fost internati la spital pentru cateva saptamani. Pentru Andreea cateva saptamani insemna(u) foarte mult. A organizat o preselectie si a ales 3 dansatori - 2 baieti si o fata. Albumul era aproape gata. Mai trebuiau doua melodii. Dupa 5 zile au fost inregistrate si cele doua melodii. A plecat acasa si dupa o vreme, a batut cineva la usa. Tatal Andreei a deschis usa. Era Eduard. O cauta pe Andreea. Andreea vorbea la telefon cu regizorul care urma sa-i faca un nou videoclip. A terminat discutia si i-a zis tatei ca trebuie sa plece. Cand a ajuns in sufragerie, Eduard era acolo si i-a zis ca nu stia ca este acolo. I-a spus si lui ca trebuie sa plece. El s-a oferit sa o duca la filmari si a acceptat. Videoclipul s-a filmat in doua zile, ca de obicei. Povestea lui este urmatoarea: Andreea vorbea la telefon cu iubitul ei care ii daruise o bratara, dar care nu putea veni la ea. Andreea i-a spus ca ar fi preferat sa fie el acolo, in loc sa-i trimita acea bratara. A inchis telefonul, si-a luat haina si a plecat cu masina. A oprit-o pe o strada pustie. A coborat din masina si, in drum spre plaja si-a dat jos bijuteriile si alerga. Cand era foarte aproape de plaja, a cazut si a trebuit sa plece la un doctor care i-a bandajat una dintre glezne. S-a intors si filmarile au continuat pe plaja. Dupa aceea, si-a schimbat hainele si coafura. A plecat intr-un studio in care era o scena, iar pe peretele din spatele ei, era un ecran verde. A dansat alaturi de dansatorii ei. Printre ei erau si cei 2 baieti alesi in locul celor care au fost internati in spital. Eduard a fost in ultima zi de filmari acolo. Dupa ultima scena a videoclipului, Andreea le-a multumit tuturor pentru tot, chiar si pentru faptul ca nu au lasa-o sa sufere dupa acea cazatura. Dupa aceea, a discutat cu Eduard in camera unde ea se schimba de cate ori este nevoie pentru un videoclip sau concert. L-a intrebat de ce a plecat atunci fara sa spuna La revedere, iar el nu a stiut ce sa spuna. Pana la urma, a gasit un raspuns, dar nici acela nu era potrivit. Au mai vorbit inca un sfert de ora despre ce li s-a mai intamplat de atunci, apoi au plecat, pentru ca au ramas numai ei acolo. Seara au petrecut-o impreuna la malul marii. Era luna iunie, intr-o zi de vineri... Timpul trecea repede, dar ei nu isi dadeau seama. Intr-un tarziu, au plecat. El a condus-o acasa si nu a plecat decat dupa sarutul de Noapte buna. Nici in a doua zi, nici in a treia zi, ci in a patra zi dupa filmarile clipului, si-a lansat albumul cu numarul doi ce ii purta numele. Andreea si-a anuntat colega din liceu si a venit si ea la lansare. Aceeasi poveste: a cantat cateva melodii de pe album, pentru a starni interesul publicului, a impartit autografe tuturor (copii, parinti, tineri sau varstnici). A rugat-o o batranica sa faca o poza cu ea si nepotelul ei si ea a fost de acord. De la o poza a ajuns sa faca poze cu toti admiratorii ei. A fost una dintre cele mai frumoase zile din viata ei. Eddy a invitat-o in oras si ea a acceptat. A urmat o seara romantica la lumina lumanarilor, printre petale de trandafiri, intr-un loc stiut numai de ei. Cei doi si-au dat seama cat de mult tin unul la celalalt si ca ar trebui sa incerce sa se cunoasca mai bine. Seara a continuat asa cum a inceput; au ramas amandoi si au privit rasaritul de soare. Zilele ce au urmat au fost pline de evenimente: interviuri pentru diferite reviste, sedinte foto pentru aceste reviste, decernari de premii - la un astfel de eveniment a pasit pe covorul rosu alaturi de Eddy purtand o rochie de culoare verde mult prea decoltata. Imediat, ziaristii au scris despre ea, punandu-i poza pe prima pagina a ziarelor. Tatal ei a cumparat un astfel de ziar si i l-a aratat fetei. Ei nu ii venea sa creada. Nu-si inchipuia ca tinuta ei va deveni subiect de prima pagina in ziare. Daca se imbraca intr-o rochie simpla si cuminte, lumea nu mai spunea nimic, dar ea a vrut sa iasa in evidenta si bine a facut. Un artist precum ea nu trebuie sa se imbrace precum oamenii obisnuiti. A vandut rochia si cu banii stransi de pe urma ei, a ajutat cativa copii orfani. O televiziune i-a propus sa faca un jurnal care sa fie difuzat la televizor si ea a fost de acord. Timp de o saptamana, cameramanii au fost alaturi de ea oriunde: la coafor, acasa, la interviuri, la emisiuni, la concerte, in locurile in care se plimba, pentru ca publicul sa o cunoasca mai bine. Andreea se impartea intre muzica, filme, pentru ca a jucat si in cateva filme. Intr-unul din ele, a jucat rolul unei sotii care credea ca sotul o insala, lucru care s-a dovedit a fi adevarat. A luat copilul si a plecat departe. Si-a schimbat coafura. Avea parul scurt. A invatat sa se lupte si s-a batut cu sotul ei pentru ca se saturase de felul in care se purta cu ea. Daca in film, se lupta cu sotul, in realitate lucrurile stateau altfel. Dupa terminarea concertelor si a filmelor s-a gandit ca ar fi bine sa faca iar o pauza, dar nu inainte de a castiga un premiu pentru cea mai buna melodie. A castigat premiul, a aparut intr-o emisiune si a vorbit despre asta si dupa aceea s-a retras, dar nu fara motive. Ea si iubitul ei au plecat intr-o vacanta de doua luni la mare - timp in care Andreea a invatat sa inoate si a mers in locuri in care nu a mai fost pana atunci. Ultimele doua zile ale acelei vacante au fost cele mai frumoase. Cei doi au vizionat un film la un cinematograf in aer liber. Filmul s-a terminat, spectatorii s-au ridicat si spre usa de la iesire s-au indreptat. Eddy a luat bagajele cu care au venit in urma cu doua luni si le-a dus in masina. Andreea a mai ramas putin in camera de hotel, dar a venit si ea. Au ajuns acasa la el, au despachetat, dupa care au avut o discutie serioasa despre relatia lor. Asa au hotarat ca ea sa ramana acolo. A doua zi, el s-a trezit primul si s-a ridicat usor, pentru a nu o trezi. Hmmm... se pare ca ea s-a trezit si l-a intrebat: Unde pleci? El s-a intors zambind, i-a spus Buna dimineata! si a sarutat-o. Andreea i-a spus: Ocolesti intrebarea!, dar nici de data asta n-a primit un raspuns. Ea s-a ridicat din pat si a plecat sa-si faca un dus. Cand s-a intors, si-a ales o bluza si o fusta, s-a imbracat si a plecat, dar nu inainte de a-i spune lui Eddy ca-l va suna mai tarziu. Eddy a ramas singur si s-a gandit la ce sa-i cumpere Andreei, pentru ca a doua zi era ziua ei de nastere. In cele din urma, s-a decis si a plecat in cautarea cadoului. In drum spre magazin, s-a intalnit cu un prieten din copilarie. Nu au stat prea mult de vorba, pentru ca baiatul nostru avea treaba. La sfarsitul discutiei, au promis ca se vor intalni mai des. Eddy s-a oprit la un magazin de bijuterii. Dintre 15 modele de inele a ales unul singur cu initiala numelui Andreei. Pleaca la serviciu si o suna pe Andreea. Ii spune ca ajunge mai tarziu acasa. Pe Andreea nu o deranjeaza acest lucru. Seara, cand ajunge acasa, aprinde lumina si observa ca Andreea nu este acasa, dupa ce ii striga numele de mai multe ori. Ea era pe balcon, vorbea cu cineva la telefon. L-a vazut si a incheiat convorbirea. Andreea i-a zis ca nu a auzit cand a venit. L-a imbratisat, iar el i-a spus ca trebuie sa discute ceva, s-au asezat pe un fotoliu, el i-a daruit o cutituta rosie zicand ca este pentru ea. Andreea nu stie ce este si il intreaba. El ii spune sa o deschida. Ea deschide acea cutiuta si descopera un inel de argint cu initiala numelui ei. Eddy o intreaba daca ii place, ea raspunde: Imi place foarte mult! Dar pentru ce ocazie? Eddy o priveste in ochi si spune: Este cadoul meu pentru ziua ta. Ea ii aminteste ca ziua ei nu era atunci, ci a doua zi. Eddy ia cutia din mainile iubitei, ia inelul din ea. O roaga pe iubita sa ii dea mana; Andreea il intreaba de ce? el nu mai spune un cuvant, ii ia usor mana si ii pune inelul pe degetul inelar. Ii ia mainile in palme si o intreaba: Andreea, vrei sa fi sotia mea? Andreea: As putea sa zic Nu, dar nu vreau, as putea sa zic Nu stiu, dar nu vreau. Deci raspunsul meu este: Daca ma intrebai si acum 10 ani, raspunsul meu era tot Da, vreau sa imi schimb numele cu numele tau. Eddy: Un raspuns cam lung :) Andreea: Da, dar dupa felul in care ma privesti, imi dau seama ca e ceea ce vroiai sa auzi! Raman un timp in acel fotoliu, dupa aceea Eddy o duce in dormitor, tinand-o in brate. Cei doi si-au anuntat parintii dupa doua luni (de la cererea in casatorie) ca urmeaza sa faca pasul cel mare. Parintii lui erau fericiti, dar parintii ei nu. Motivul era unul simplu - Eduard nu era roman, dar pentru Andreea nu conta faptul ca parintii ei nu au fost de acord. Au inceput pregatirile de nunta. Andreea a intrebat-o pe colega din liceu daca vrea sa fie domnisoara de onoare si a acceptat, in timp ce Eduard l-a intrebat pe prietenul din copilarie - pe numele lui, Cristian - daca vrea sa-i fie cavaler de onoare si a acceptat si el. Andreea si-a invitat parintii, cele doua matusi, cei doi unchi, verisoarele si verii ei. Eduard si-a invitat si cumnatul. Spre deosebire de Andreea, nu era singur la parinti, ci avea o sora. Nunta a avut loc la sfarsitul lunii octombrie. Toti invitatii erau fericiti, in afara de parintii miresei. La nunta a cantat si Andreea. Dupa nunta, mirii au plecat cateva zile la munte. La inceputul iernii, a fost ziua de nastere a lui Eduard. Andreea nu i-a cumparat nici un cadou, pentru ca a vrut sa fie altfel decat ceilalti din familia lui. Dupa doua saptamani, in ajunul Craciunului, Andreea a aflat de la doctor ca urmeaza sa devina mamica. Seara i-a dat lui Eduard vestea. Era atat de fericit... Dupa 9 luni, a adus pe lume doi gemeni - un baiat si o fata. Inca nu era hotarata in privinta numelor, dar se gandea ca ar trebui sa-i cheme Cosmin si Anca. Ii placeau numele si le-a pastrat. Copiii aveau aceeasi zodie precum ea - zodia fecioarei. Anca si Cosmin au crescut, iar Andreea i-a lasat in grija mamei ei, pentru ca a decis sa revina pe scena. Cu timpul, era din ce in ce mai cunoscuta. Lumea o oprea pe strada, ii cerea autografe. Cariera ei a mai continuat 14 ani. Andreea nu isi lasa copiii sa asculte radio. Intr-o zi, copiii ei cantau in camera lor. Andreea , crezand ca asculta muzica la radio, a mers la ei si a spus sa-l opreasca. Anca i-a spus ca nu ascultau muzica, ci cantau chiar ei. Andreea a ramas uimita. Nu a stat prea mult pe ganduri si a infiintat un grup format din cei doi gemeni si inca doi copii mai mari cu un an. Astfel, la varsta de 8 ani, Anca, si fratele ei urcau pentru prima oara pe o scena, la scoala la care toti patru invatau. Aveau costumele lor facute chiar de mama Andreei. Dupa ce un an de zile, Anca, Cosmin, Raluca si Mihai au cantat numai pentru colegi si parinti, au intrat in studio pentru a inregistra primul lor album ce avea sa poarte numele grupului, adica Glow. La inceput, le-a fost mai greu, pentru ca publicul nu ii cunostea, dar cu trecerea timpului, lumea a-nceput sa auda de ei. In timp ce colegii lor se jucau si isi faceau temele, ei stateau pe drumuri si repetau din greu pentru spectacole, filmau videoclipuri. Serbau zilele de nastere ale fiecaruia. Acestea fiind singurele zile libere ale lor in care mergeau in excursii, vizitau muzee si cunosteau lume noua. La scoala mergeau din ce in ce mai rar, pentru ca nu le permitea timpul. De aceea, cand Anca si Cosmin aveau 12 ani si ceilalti 13, au renuntat la scoala, dar nu pentru mult timp. Dupa doi ani, s-au reintors la scoala, pentru ca trebuiau sa dea un examen. Toti patru au trecut (de) acest examen. Au ales un liceu de arta. In primul an de scoala, Anca s-a indragostit de un baiat de la acelasi liceu. Prima oara l-a vazut in statia de autobuz. Il vedea mereu in curtea scolii, dar niciodata nu a vorbit cu el. Era timida precum mama ei si singurii ei prieteni erau colegii de trupa. In acelasi an, s-a organizat o petrecere la care a fost invitata si Anca. Era singura, nu cunostea pe nimeni. La un moment dat, acel baiat s-a asezat langa ea. A intrebat-o cum o cheama; aceasta i-a spus. El i-a spus numele. Il chema Adrian. Au vorbit mult in acea seara. Dupa ce petrecerea s-a terminat, el a condus-o acasa la ea si au facut schimb de numere de telefon. A intrat incet in casa, pentru a nu-si trezi parintii. A doua zi, Andreea a intrebat-o pe Anca cum a fost petrecerea. I-a spus ca a fost frumoasa... si nimic mai mult. Anca a plecat la scoala. Adrian nu a fost atunci la scoala. A sunat-o pe Anca, dar a raspuns Andreea. Aceasta i-a spus ca Ancuta nu e acasa. A intrebat cine o cauta. El i-a raspuns si a spus ca suna mai tarziu. Anca avea 6 ore, dar a plecat acasa inainte de ultima ora. Nu era profesoara de franceza la scoala. In drum spre casa, a cumparat o pereche de cercei. Acasa, mama ei i-a spus ca a sunat un baiat cand era la scoala si ca va suna mai tarziu. Anca a intrebat cum il cheama pe baiat si a primit raspunsul. Nu a mai asteptat sa fie sunata si l-a sunat. L-a intrebat de ce nu a fost la scoala; el i-a zis ca nu s-a simtit bine. Au stabilit o intalnire in acea zi. Inainte de intalnire, Anca si mama ei s-au plimbat prin oras pentru a cumpara haine. In timpul acesteia, Andreei i-a venit ideea de a compune un cantec pentru ea si Anca. Nu au stat prea mult pe ganduri si au plecat acasa unde au lasat ce au cumparat, dupa aceea s-au indreptat spre studio. Acolo era unul din compozitorii Andreei. El le-a ajutat. Dupa mai putin de o ora, melodia era gata. Mai trebuiau versurile, pe care Anca si Andreea le-au scris in zece minute. Melodia va fi pe ultimul album al Andreei. Anca i-a zis mamei ca trebuie sa plece si a plecat. Andreea a ramas la studio, iar Anca l-a sunat pe Adrian si i-a spus ca va intarzia putin. In cele din urma, a ajuns la locul intalnirii. Adrian se asezase pe o banca in parc. Anca a ajuns la el si l-a intrebat daca a asteptat mult. El a zis ca nu. S-a asezat langa el si au vorbit aproape 20 de minute. Anca i-a spus ca va canta cu mama ei un cantec, el fiind compus mai devreme. El a intrebat-o despre ce este vorba in cantec si a spus ca e vorba de viata mamei ei dinainte sa ajunga celebra. A inceput sa ploua si au plecat, fiecare avand drumul lui. Anca s-a intors la studio. Mama ei era inca acolo. Dupa un timp, a venit si Eduard. A asteptat ca fiica si sotia lui sa inregistreze melodia care se numea Nu renunt la visul meu. A fost foarte atent la versuri... Dupa terminarea inregistrarii, a aplaudat si le-a strans in brate. A zis ca este foarte mandru de ele. Ele s-au bucurat. Au plecat acasa toti trei. Dupa un an, Andreea a lansat ultimul ei album. S-a hotarat sa se retraga si sa-si lase copiii sa-si continue cariera. La-nceput, publicului nu-i venea sa creada ca Andreea renunta la muzica. La acea lansare, a cantat si formatia din care faceau parte Anca si Cosmin. Spectacolul s-a terminat cu melodia cantata de Anca si mama ei. Toti erau incantati de spectacol. Toata lumea aplauda si era fericita. Cu trecerea timpului, s-a obisnuit cu faptul ca Andreea nu va mai canta. Grupul din care faceau parte copiii Andreei a avut un succes urias. Au avut din ce in ce mai multe concerte, apareau in emisiuni. Lumea vroia sa-i vada si sa ii asculte. Intr-o seara, cei patru au fost invitati la o petrecere. Raluca nu se simtea prea bine. A plecat afara. Cosmin a urmat-o. A incercat sa o linisteasca, dar se simtea tot mai rau. Cosmin i-a anuntat pe ceilalti ca pleaca cu Raluca la spital si n-a vrut ca nimeni sa-l insoteasca. Cei doi au plecat cu masina lui. Se grabeau. Au ajuns la o linie de cale ferata. Din pacate, masina s-a oprit acolo. Cosmin nu putea s-o mai porneasca. Era foarte suparat. A incercat sa iasa din masina, dar era prea tarziu. Un tren se apropia tot mai mult de ei. Raluca a inceput sa planga. Cand a iesit Cosmin din masina, trenul i-a lovit. Au murit pe loc. Cineva a anuntat politia. Ceilalti au aflat ce s-a intamplat a doua zi. Ancai nu-i venea sa creada ca si-a pierdut fratele atat de repede. Nu-si putea opri lacrimile. Ea si colegul ei de trupa, Mihai au refuzat sa-i inlocuiasca pe cei doi cu altcineva. Si-au continuat drumul purtand acelasi nume cu care s-au lansat si, se pare ca au avut acelasi succes. Dupa cativa ani, au organizat un concert in memoria Ralucai si a lui Cosmin. Alaturi de Anca si Mihai au cantat mai multi artisti.

Frumusetea naturii

Azi am fost in oras cu gandul de a surprinde frumusetea naturii chiar in mijlocul orasului. Mai sus vedeti ceea ce am facut eu cum am stiut mai bine. Fiind o admiratoare a florilor, n-am ezitat sa fotografiez aceste minunate plante acolo unde traiesc, afara, insa am descopertit si acea cascada in miniatura pe care sedeau mandri doi porumbei. Au mai fost si plantele rosiatice in forma de frunze carora nu le cunosc denumirea... Natura e frumoasa, dar niciodata nu inceteaza sa ne surprinda, de aceea e bine sa ne bucuram de ea.